Am simtit...
Am simtit pentru un moment atat de puternic...
Am simtit...
Am cazut...am cazut. Am cazut atat de mult si nu era nimic in jur...nimic de care sa ma prind nimic de atins nu era NIMIC. Strangeam plapuma....zgariam peretii....imi trageam parul incercand sa-l rup. Vroiam sa ma lovesc de pamant. NU ERA NIMIC
NU ESTE NIMIC
nu am lovit nimic. NU mai cad. nu mai pot. nu m-am oprit. Nu puteam sa zbier si imi zgariam propriile maini cu greutatea fiecarei incercari de respiratie intrerupta. CE s-a intamplat? CE mai e? CE mai poate sa fie? si DE CE?
nu mai este niciun scop. CUM sa te misti in locul asta plin de NIMIC? pe ce sa te sprijini? din ce pat sa te trezesti dimineata? si pe ce covor sa calci cand nu mai este niciun covor? DOAR forme care se indeparteaza. Care s-au sters. Care LE-AM sters.
NU e nimic-ul peste care am mai sarit. NU e NIMIC-ul pe care-l arunci pe fereastra pentru ca nu ESTE nicio FEREASTRA!
Totul s-a indepartat atat de tare incat nu mai EXISTA. nu mai poti sa te misti in aceasta LUME. E fara puncte.
e FARA puncte!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
Ai trait vremuri reflexive, poate ratacita in adancurile prapastiilor propiului self. Fiindca omul este de o uratenie infioratoare, ai putea sa te retragi intr-un pesimism de o fixitate teribila. Totul este alunecos si primejdios cand suferi, gheata care te sustine se subtiaza foarte mult. Dar, in acelasi timp, suferinta ar trebuii sa te consoleze, sa te convinga de existenta fortei. Odata cu forta apare minciuna, perfidia, prefacatoria dar si vointa de a merge inainte si de a pune stapanire pe tot ce iti sta in drum.
Sunt unele lucruri peste care n-ai vrea sa treci. Lucruri la care n-ai vrea sa te uiti inapoi sau inainte...ci sa le privesti in ochi.
Trimiteți un comentariu