joi, 28 februarie 2008

Scop...

Doua poezii...de Marin Sorescu:


Călăul cu şapte mâini şi victima cu şapte capete


Călăul trebuia să omoare timpul.
Acesta stătea cu capul pe butuc
Şi, aşteptând să i se facă seama,
Îşi omora şi el timpul
(Iertaţi-mi gluma nepotrivită)
Uitându-se la călău, cum îşi ascute barda
Şi, ca să fiu şi mai explicit,
Omorându-l la rândul său,
Puţin câte puţin.
Căci chiar în timp ce călăul
Îşi ascuţea barda, ca să omoare timpul,
Timpul trecea (deşi cu capul pe butuc),
Îmbătrânindu-l, clipă de clipă, pe călău,
Făcându-i barda să ruginească
Şi înfuriindu-l s-o ascută şi mai tare,
Făcându-l să piardă şi mai mult sânge,
Vreau să spun timp, făcând să putrezească fibra butucului,
Slăbindu-i cercurile- ale dracului mai sunt şi cercurile butucului!-
Dar tot cedează şi ele
La un moment dat.
Aşa încât, atunci când călăul a ridicat barda
Şi-a izbit cu sete,
Alături s-au rostogolit două capete:
Al victimei şi al călăului,
Care, alături, în praf, s-au întâlnit o clipă,
Bizar, şi s-au pupat pe gură,
— Sărut din care s-a şi născut — ciudat —
O victimă şi un călău,
Gata şi la locul lor, în punctul final
Cum s-ar zice.
Victima cu capul pe butuc, bineînţeles.
Şi, călăul ascuţindu-şi barda.



Shakespeare

Shakespeare a creat lumea în şapte zile.

În prima zi a făcut cerul, munţii şi prăpăstiile sufleteşti
În ziua a doua a făcut rîurile, mările, oceanele
Şi celelalte sentimente –
Şi le-a dat lui Hamlet, lui Iulius Caesar,lui Antoniu, Cleopatrei şi Ofeliei,
Lui Othelo şi altora,
Să le stăpînească, ei şi urmaşii lor,
În vecii vecilor.
În ziua a treia a strîns toţi oamenii
Şi i-a învăţat gusturile:
Gustul fericirii, al iubirii, al deznădejdii,
Gustul geloziei, al gloriei şi aşa mai departe,
Pînă s-au terminat toate gusturile.
Atunci au sosit şi nişte indivizi care întîrziaseră.
Creatorul i-a mîngîiat pe cap cu compătimire,
Şi le-a spus că nu le rămîne de cît să se facă
Critici literari
Şi să-i conteste opera.
Ziua a patra şi a cincea le-a rezervat rîsului.
A dat drumul clovnilor
Să facă tumbe,
Şi i-a lăsat pe regi, pe împăraţi
Şi pe alţi nefericiţi să se distreze.
În ziua a şasea a rezolvat unele probleme administrative:
A pus la cale o furtună,
Şi l-a învăţat pe regele Lear
Cum trebuie să poarte coroană de paie.
Mai rămăseseră cîteva deşeuri de la facerea lumii
Şi l-a creat pe Richard al III-lea.
În ziua a şaptea s-a uitat dacă mai are ceva de făcut.
Directorii de teatru şi umpluseră pămîntul cu afişe,
Şi Shakespeare s-a gîndit că după atîta trudă
Ar merita să vadă şi el un spectacol.
Dar mai întîi, fiindcă era peste măsură de istovit,
S-a dus să moară puţin.